Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6, 7.
Pentru a explora continutul citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Citynews.ro
×
inchide
Go to TOP
Sâmbătă, 28 Apr. 2012, 18:33
2
8798

Zeci de fermieri sunt nevoiţi să returneze bani la APIA

1634_
Video 2: 
Video 3: 
Video 4: 

Zeci de agricultori sunt somaţi să returneze subvenţiile primite de la APIA după ce au fost depistaţi cu nereguli privind terenurile. Sumele se ridică la sute de mii de lei, iar ţăranii acuză că ei sunt nevoiţi să plătească banii însuşiţi ilegal chiar de angajaţi ai instituţiei care derulează şi supraveghează împărţirea fondurilor.

Aproape niciun fermier nu a scăpat de vigilenţa APIA după ce a primit subvenţii. În urma controalelor din teren şi a supravegherii prin satelit, zeci de agricultori s-au trezit în situţia de a înapoia banii primiţi, în unele cazuri fiind vorba despre sume de ordinul miilor. 

„Am de dat înapoi 30 de milioane (lei vechi, n.red.) şi ni se spune în scrisoarea primită că trebuie să-i plătim în termen de 30 de zile, altfel se reţine dobândă. Nu am înstrăinat nicio bucată de teren între timp, îl muncim tot pe care l-am declarat, nu ştiu care e motivarea că ni se dau aici numai citate din articole de lege şi nu înţelegem nimic. Nu am banii ăştia acuma, de unde să-i dau? De ce se mai dau finduri europene dacă ni se cer înapoi?”, se întreabă nedumerit Ioan Cioloş, proprietar de terenuri. 

Deşi somaţia nu este pe înţelesul agricultorilor, directorul APIA Cluj explică mecanismul prin care se aplică aceste sancţiuni. „Oamenii care cer subvenţii pentru terenuri agricole sunt supravegheaţi prin satelit şi se fac controale în teren, ca să ştim cum sunt folosite fondurile. Ei ştiu de la început ce au de făcut, că se angajează să respecte nişte reguli de mediu şi sunt primiţi necuvenit în unele cazuri, deci este normal să-i returneze”, precizează Gheorghe Şerban, directorul APIA Cluj.

Fără fraude, doar nereguli

Deşi recunoaşte că de-a lungul timpului instituţia a mai făcut unele erori, Şerban susţine că în aceste cazuri vina aparţine exclusiv fermierilor, care nu şi-au respectat angajamentele faţă de Uniunea Euorpeană, iar românii nu sunt singurii în această situaţie. Spre deosebire de alte judeţe, unde au fost descoperite şi declaraţii false, agricultorii însuşindu-şi şi terenuri care nu le aparţineau, la Cluj returnarea fondurilor se face doar pe motivul nerespectării condiţiilor impuse de UE. 

„N-am avut cazuri de fraudă, în care inspectorii noştri să găsească suprafeţe mai mici decât cele declarate. Cred că în cea mai mare parte au fost erori de respectare a prevederilor d emediu, oamenii nu şi-au lucrat unele terenuri, nu le-au curăţat şi este normal să fie sancţionaţi. Fermierul documentează cu acte folosinţa terenului şi când se decide că poate primi subvenţia el declară pe proprie răsoundere că respectă nişte condiţii, altfel va fi penalizat pe procent din suma primită”, susţine directorul APIA.

Mai puţini bani pentru anul viitor

Vestea bună pentru agricultorii care au de returnat sume foarte mari este că acestea pot fi reţinute din valoarea subvenţiei pentru următorul an, însă cu dobândă. „Debitele se reţin din banii pe anii următori, nu trebuie să plătească imediat. Este vorba despre o nerespectare de moment a unor reguli, poate că anul viitor agricultorul îşi ca întreţine terenul şi poate depunde din nou cerere pentru subvenţie. Orice datorie pe care o are cineva se plăteşte cu dobândă, e un sistem normal”, mai spune Şerban.

De asemenea, fiind vorba despre bani cu titlu de amendă, cei care au primit astfel de somaţii vor putea beneficia în continuare de subvenţii, în cazul în care acceptă să restituie sumele respective. În caz contrar, ei nu vor mai putea să depună documentaţia pentru fonduri europene în următorul an. 

„Nu sunt limitări de felul acesta. Oamenii dacă restituie sumele necuvenite pot beneficia în continuare de subvenţie anii următori, fără nicio problemă. Dacă refuză, atunci nu putem să le mai dăm alţi bani”, precizează directroul APIA Cluj.

Plătesc pentru greşelile altora?

Mulţi dintre fermieri spun însă că justificarea oficililor nu este sustenabilă, atât timp cât ei îşi lucrează terenurile. Mai mult, ei sunt convinşi că sunt buni de plată pentru erorile din cadrul instituţiei. 

„Cred că ei îşi opresc partea lor, destul de mare, cine ştie ce fac cu banii şi acuma noi trebuie să plătim pentru ei. Cum nu-mi curăţ terenul dacă îl cultiv şi am recoltă pe el? O venit cineva să mă întrebe, io n-am văzut pe nimeni uitându-se pe terenul meu”, spune nedumerit Ioan Cioloş, care adaugă că se simte un caz fericit, cunoscuţi de-ai lui fiind nevoiţi să restituie până la 8.000 – 10.000 de lei. 

„Nu poate fi nimeni acuzat că şi-a însuşit bani. Atâta timp cât ei au primit valoarea subvenţiei la hectar nu pot să acuze pe nimeni că le-a cheltuit banii. Au greşit, trebuie să plătească, oamenii ştiu asta”, a concluzionat directorul APIA Cluj.

Anul şi problemele

În fiecare an, în urma controalelor, au fost depistaţi sute de fermieri care primeau subvenţie necuvenit. În 2010, aproape o jumătate de milion de fermieri au primit 500 de milioane de lei, dar 45.000 nu i-au folosit şi au fost daţi de gol de APIA. Mai mult, inspectorii au descoperit că 15% dintre terenurile agricole cu subvenţie, adică 1,2 milioane de hectare au fost lăsate în paragină. 

Cu toate acestea, au existat şi cazuri în care angajaţii APIA au fost cei care ar fi trebuit să plătească. În 2007-2008, din cauza unor erori la sistemul de teledetecţie cu privire la identificarea culturilor agricole, aproximativ 3.000 de fermieri din sudul ţării au rămas fără subvenţie şi au obţinut-o ulterior în instanţă. Mai mult, imediat după intrarea în Uniunea Europeană, în 2007, Jurnalul Naţional demasca mafia din spatele agenţiilor pentru plăţi. Astfel, jurnaliştii dezvăluiau atunci cum accesul la fondurile europene este "filtrat" de o mafie formată chiar din cei plătiţi de statul român pentru a-i ajuta pe investitori să-şi întocmească proiectele şi să primească banii. 

"Cota" mafioţilor era de cel puţin 5% din fondurile aprobate. Pentru aceasta ei foloseau fel de fel de tertipuri, cum ar fi acordarea de "consultanţă" la întocmirea şi aprobarea dosarului. Bruxelles-ul s-a sesizat de asemenea în 2007 şi 2008, când România a primit o amendă de 44,3 milioane de euro, pentru plăţi incorecte, respectiv 75 de milioane de euro. 

Cine-mparte, parte-şi face

Anul trecut, şeful APIA Dolj a fost arestat preventiv pentru luare de mită. Potrivit rechizitoriului, Gelu Dragancea a primit mandat de arestare pentru 29 de zile pentru luare de mită, după ce a primit 10.000 de euro de la o persoană pentru a elibera o adeverinţă privind suprafaţa cultivată, act emis de APIA care condiţionează plata efectivă a subvenţiei către persoanele care au depus cereri în acest sens. Subvenţiile pe suprafaţa cultivată acordate de APIA sunt finanţate atât din fonduri europene cât şi din bugetul de stat.

Cristina Mihăilă 

Foto: Arhivă

 

 

Articole din aceeasi categorie
Preşedintele României a promulgat legea care priveşte reducerea contribuţiilor sociale cu 5%.
18 Sep. 2014
20:10
0
Angajaţii societăţii Băiţa din Ştei, judeţul Bihor, se vor întoarce de mâine la lucru. Aceştia au declanşat un conflict spontan de muncă din cauza situaţiei dezastruoase a companiei.
18 Sep. 2014
19:44
0
În urma conflictului spontan care a izbucnit la SC Băiţa SA din Ştei, directorul societăţii, Maria Trip, şi-a prezentat demisia.
18 Sep. 2014
10:37
0
Grupul rus Gazprom a redus vineri exporturile de gaze naturale către România cu 5% faţă de nivelul planificat. Compania a făcut acest lucru fără să informeze oficial autorităţile române.
12 Sep. 2014
16:02
4
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor vârstnice, Rovana Plumb, a anunţat astăzi la Cluj că de la 1 ianuarie 2015, pensiile se vor majora cu 5% conform legii.
11 Sep. 2014
17:45
5
World Confederation of Businesses - Confederaţia Mondială a Afacerilor (WORLDCOB) a selectat compania românească de deratizare şi dezinsecţie Coral Impex pentru a primi cel mai important premiu al med
10 Sep. 2014
10:39
0

Post new comment

Comentarii

Foarte adevarat. Tata e in aceeasi situatie si sunt convins ca sunt mult mai multi. Nu "zeci" cum scrie in articolul asta dubios.

Din monentul in care, un om varstnic merge la A.P.I.A. cu extras de la registrul agricol de la primarie , consilierul A.P.I.A., de ce nu atrage atentia, sa scoata suprafetele mai mici de 30 de arii din suprafata totala ? De ce au lasat ca din 2009 sa primeasca suventie dupa aceste terenuri? Aceste greseli apartin angajatillor A.P.I.A. si nu a saracilor fermieri, care stiu doar ca trebuie sa munceasca si nu au bagaj de cunostinte potrivite unor functionari. Ar trebui mai multa rabdare din partea angajatilor si mai mult respect (sa nu-i tina jumatate de zi in coridoarele unitatilor si sa nu le faca anumite observatii , deoarece,iau salariile dupa acesti oameni simplii si muncitori).Acesti bani au fost investiti in mare parte in cultivarea terenurilor, acum taranii din pensia lor de 300-400 de ron, cum vor putea da inapoi?Ar trebui gasit o solutie prin care sa fie mai usor si fermierilor nu doar angajatilor A.P.I.A.,care scapa cu basmaua curata, vina dand pe fermieri !

Adaugă comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Taguri HTML permiseŞ <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență vor fi șterse.

Comentarii

Comentarii

Petre Crăete, cunoscut de toată lumea drept “Ţăranul cu Maserati” şi-a găsit jumătatea. Mai mult, tânărul este gata să o ducă la altar pe aleasa inimii lui, care este foarte încântată de performanţele sexuale ale viitorului soţ.
21 Sep. 2014
01:08
Aceştia sunt termenii în care s-a negociat pacea dintre cei doi foşti iubiţi, Andreea Bălan şi Cosmin Mustaţă, alias Keo, cu numai câteva zile înainte de plecarea blondei în SUA.
20 Sep. 2014
11:44
Inchide