Aglomerație în stațiunile de la munte. Jandarmii îi întorc din drum pe cei care vor să ajungă la pârtii

by admin

Clujenii au profitat de weekendul prelungit de la începutul anului și au luat cu asalt stațiunile și pârtiile din zona montană. La Băișoara, de exemplu, jandarmii îi întorc din drum pe cei care doresc să ajungă în zona pârtiilor, pe motiv că nu se mai pot respecta regulile de distanțare socială.

Și administratorii de la Buscat au anunțat că stațiunea este plină. Dacă în această dimineață clujenii erau invitați să se bucure de zăpadă, după numai câteva ore reprezentanții stațiunii au scris pe rețelele de socializare că resortul a ajuns la capacitate maximă, în condițiile în care locurile din stațiune au fost mult reduse din cauza pandemiei de COVID-19. 

„Resortul a ajuns la capacitate maximă, vă așteptăm și în alte zile. Vă mulțumim pentru înțelegere”, spun administratorii Buscat.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza