Bărbat reținut de polițiști, după ce a jefuit două persoane în Câmpia Turzii

by admin

Un bărbat din Câmpia Turzii a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, pentru tâlhărie calificată și distrugere. Bărbatul este acuzat că, fiind băut, a intrat într-o locuință din municipiu și a agresat doi bărbați, cărora le-a furat un telefon mobil.

„În fapt, polițiștii au fost sesizați la data de 14 februarie referitor la faptul că o persoană necunoscută, aflată în stare de ebrietate, ar fi distrus ușa de acces într-o locuință din municipiu și ar fi agresat doi bărbați, sustrăgând de la unul dintre aceștia un telefon mobil.

Activitățile investigative și cercetările derulate în cauză au condus la identificarea persoanei de către polițiști, respectiv un bărbat de 48 de ani, din municipiul Câmpia Turzii. În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind condus și predat reprezentanților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă”, a transmis IPJ Cluj.

Bărbatul urmează a fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza