Festivalul Internațional „Puck”: 20 de spectacole la cea de-a 20-a ediție

by Oana Spiru

Micii spectatori clujeni, și nu numai, sunt așteptați între 17 și 21 octombrie 2022 să se bucure de cele 20 de spectacole și două lansări de carte din cadrul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional „Puck”.

Evenimentul va fi găzduit de Teatrul Național Cluj-Napoca (TNC), Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” (ANMGD), Casa de Cultură a Studenților (CCS), Cercul Militar, Facultatea de Teatru și Film (FTF) a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB), precum și Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca.

Astfel, luni, 17 octombrie, de la ora 10.00, va fi prezentat la Teatrul „Puck” spectacolul nonverbal „Pălăria buclucașă”, după Tohby Riddle, în regia lui Rachel Warr și a Andrei Ștefan. Este redată povestea incredibilă a unui tată și a fiicei lui, ale căror vieți se schimbă în ziua în care o pasăre își face cuib într-un loc neobișnuit… Spectacolul este realizat de artiștii Teatrului „Puck”, iar vârsta minimă recomandată este de cinci ani.

Totodată, atât de la ora 10.00, cât și de la 11.30, la ANMGD, artiștii de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Ariel” din Târgu Mureș vor prezenta spectacolul „Gabi și bunicul zburător”, în regia lui Vidovszky György. Acesta va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minima recomandată este de cinci ani.

La Cercul Militar vor avea loc de la orele 10.00 și 17.00 reprezentații ale spectacolului „Robin Hood”, în regia lui Geo Balint, realizat la Teatrul Arlechino Brașov. Spectacolul vorbește despre prietenia adevărată, despre bunătate și iubire, într-o manieră veselă, antrenantă, plină de culoare, muzicală și interactivă. Va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Prima zi a Festivalului Internațional ,,Puck”, ediția a 20-a, se va încheia cu spectacolul „Stația clovnilor”, în regia Anei Crăciun Lambru, prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași de la ora 19.00, la ANMGD.

Este un spectacol nonverbal, care merită văzut, din nou și din nou, cu cei mici și, apoi, și cu unul sau doi bunici. Vârsta minimă este de opt ani.

Ziua de marți, 18 octombrie, va începe în cadrul festivalului cu spectacolul „Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga, de la ora 9.30, la Teatrul „Puck”. Sunt redate două povești scrise de José Géal, ambele avându-l ca protagonist pe Plüm-Plüm. Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, în interpretarea artiștilor Teatrului „Puck”, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

De asemenea, de la ora 10.00, la ANMGD este programat spectacolul „Stația clovnilor”.

De la ora 11.00, sala CCS va găzdui spectacolul „Bicicleta roșie”, după Valentina Diana, în regia lui Gavril Cadariu prezentat de artiștii Teatrului pentru Copii și Tineret „Ariel” din Târgu Mureș. Este un spectacol în care, prin aportul ludic al interpretării, accentul este pus pe relația dintre părinți și copii, în respectul dragostei, înțelegerii și al demnității umane. Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de opt ani.

Totodată, la Teatrul „Puck” va fi prezentat marți, de la ora 19.00, spectacolul „Tabula Rosa” în regia Evgheniei Tsichlia, prezentat de compania „Hop Signor” din Grecia. Este un spectacol nonverbal în care un scriitor absorbit de munca sa începe să se micșoreze, iar toate obiectele din camera sa capătă o nouă dimensiune. Cu cât se adâncește mai mult în scrierile sale, cu atât devine mai mic. Lumini, umbre și sunete îi umplu camera în timp ce se îmbarcă într-o călătorie în care nimic nu va mai fi la fel. Vârsta minimă recomandată este de opt ani.

Miercuri, 19 octombrie, cea de-a treia zi de festival, va începe cu spectacolul „Lebedele sălbatice”, cu regia și scenariul semnate de Mykahailo Urytskyi, prezentat de Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță” de la Chișinău. Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minima recomandată este de patru ani.

De la ora 12.00, la Teatrul „Puck” este programat spectacolul „Kunterbunt”, în regia Anei Crăciun – Lambru, prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu. Povestea Peștelui Curcubeu, de Marcus Pfister, este aici o aventură în toată regula, plină de culoare și personaje haioase, dar mai ales, plină de învățăminte, atât pentru copii, cât și pentru părinții lor. Spectacolul va fi prezentat în limba germană (cu supratitrare în română), iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Tot la Teatrul „Puck” va fi prezentat miercuri, de la ora 18.00, spectacolul „Cufărul celor 7 pitici”, adaptare după Frații Grimm de Béres László, după o idee de Kovács Ildikó. Spectacolul prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara tratează temele majore ale copilăriei: prietenie, invidie, poftă de joc și dorința necondiționată a descoperirii lumii din jur. Va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de cinci ani.

Festivalul continuă joi, 20 octombrie, de la ora 10.00, la Teatrul „Puck”, cu spectacolul „Muzicanții din Bremen, după Frații Grimm, în regia lui Rumi László, prezentat de artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Acesta va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minima recomandată este de patru ani.

În aceeași sală va fi prezentat, de la ora 18.00, spectacolul pentru întreaga familie „Viață de chibrit”, al artiștilor de la Teatrul „Prichindel” din Alba Iulia și este, practic, istoria unui popor construit din chibrituri.
Aventuri amuzante, melancolice sau sensibile vorbesc despre păcatele, temerile și visele noastre de a fi mai buni, mai puternici. Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de șapte ani.

Ultima zi de festival, vineri, 21 octombrie, va începe cu spectacolul „Inimă de focă”, prezentat de Teatrul de Păpuși „Mesebolt” din Szombathely (Ungaria). Va avea loc în limba maghiară, la ZIZ Art & Social Media (str. Paris, nr. 5), de la orele 9.30 și 11.00, iar vârsta minima recomandată este de cinci ani.

TNC va găzdui, de la ora 11.00, spectacolul „Gulliver în țara Liliput”, prezentat de Teatrul de Animație „Țăndărică” din București. Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minima recomandată este de șase ani.

Ultimul spectacol al festivalului va fi „Don Quijote”, după Miguel de Cervantes, prezentat în premieră de artiștii instituției-gazdă, de la ora 16.00, la Teatrul de Păpuși „Puck”.

Această adaptare este o alegorie dinamică și puternică a proiecțiilor minții naive a eroului, pentru a-și crea lumea perfectă, dar efemeră. Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de zece ani.

𝐒𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐨𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐬𝐭𝐢𝐧𝐮𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐮𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢

Festivalul cuprinde, și în acest an, o secțiune dedicată studenților la actorie. Primul astfel de spectacol va fi găzduit de studioul „Radu Stanca” a FTF (str. Horea, nr. 31), marți, 18 februarie, de la ora 20.00. Este vorba de spectacolul „Cui îi e frică de gâște?”, după Sir Arthur Conan Doyle, în regia Alinei Neagoe, prezentat de studenții de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.

Acțiunea se petrece într-un abator de gâște. Plictiseală. Incapacitatea de a scăpa dintr-un loc obscur. Dispreț pentru munca pe care o faci în fiecare zi. Toate acestea o fac pe Sherry să viseze la o viață mai…. sclipitoare.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de 15 ani.

Miercuri, 19 octombrie, de la ora 14.00, în studioul „Radu Stanca” de la FTF, este programat spectacolul „Inimă și alte preparate din carne”, prezentat de studenții FTF din cadrul UBB. Va fi prezentat în limba română, iar vârsta minima recomandată este de 14 ani.

De asemenea, în studioul „Harag György” de la FTT vor avea loc joi, 20 octombrie, două spectacole. Este vorba de „Se(di)ntiment”, prezentat de Studenții Universității de Arte din Târgu Mureș (secția română), de la ora 19.00. Producția vorbește, fără cuvinte, despre pierderea sinelui – o pierdere tăcută, lentă, insidioasă, instalată în timp, ca un proces de acumulare și sedimentare a propriei persoane. Spectacolul este destinat publicului adult. Tot aici este programat, de la ora 20.30, spectacolul „Pulcinella again”, al studenților Universității de Arte din Târgu Mureș (secția maghiară), în regia Lect. univ. dr. Bonczidai Dezideriu. Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minima recomandată este de șase ani.

𝐋𝐚𝐧𝐬𝐚𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞

Din programul Festivalului Internațional „Puck” 2022 fac parte, de asemenea, două lansări de carte. Astfel, marți, 18 octombrie, de la ora 18.00, în foaierul Teatrului de Păpuși „Puck” va fi lansat volumul „Ariel din spatele scenei”, coordonat de Raluca Sas-Marinescu și Elisabeta Pop. De asemenea, joi, 20 octombrie, de la ora 18.00, în același spațiu va avea loc lansarea volumului „Monografie: 70 de ani de teatru de păpuși la Cluj-Napoca”.

Biletele se achiziționează la intrarea la spectacole. Rezervările se pot face online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza