Mașina care a câștigat premiul internațional pentru design, Mazda 3, prezentă în noul showroom Mazda din Sânnicoară, județul Cluj, deschis de ATP Motors

by admin

În 23 mai 2019, ATP Motors a inaugurat cel mai nou showroom Mazda, în Sânnicoară, județul Cluj, unde clienții vor putea interacționa cu patru automobile, în timp ce flota de test, deja aflată la dispoziţia clienţilor, include cele mai populare modele ale mărcii.

Piesa de rezistență este noua Mazda 3, câștigătoarea premiului internațional pentru design Red Dot Awards 2019.

”Cea mai înaltă distincție a competiției este acordată produselor al căror design este considerat cu adevărat inovator și vizionar. Generația nouă se alătură listei tot mai mari de modele Mazda premiate, proiectate conform filosofiei Kodo: Soul of Motion. Performanța mașinii reflectă acest mod de gândire. Construit în jurul centricității umane pentru a spori bucuria de a conduce, noua Mazda3 se simte complet natural în timp ce accelerează, virează sau frânează, dar filtrează reacțiile mașinii la drum, înainte ca acestea să fie resimțite de pasageri. Habitaclul este aranjat într-o simetrie perfectă cu șoferul. Noul scaun, de exemplu, păstrează pelvisul în poziție verticală, permite mișcarea naturală a corpului și, prin urmare, ajută la reducerea oboselii. Noua Mazda3 va fi, de asemenea, primul model echipat cu Skyactiv-X, motorul revoluționar pe benzină al Mazda care oferă eficiența unui diesel”, a spus Adina Prună, director de vânzări ATP Motors.

Primul dealership ATP Motors, parte a ATP Exodus Group, a demarat în 2008. Din iunie 2010 ATP Motors este dealer autorizat în reţeaua Mazda din România. Pe piaţa de profil din regiunea de nord-vest a ţării activează prin 2 centre auto Mazda autorizate: în Baia Mare şi în Oradea.

”Legat de parteneriatul Mazda cu ATP Motors, pot să vă spun că suntem deja la al nouălea an și iată că această foarte bună colaborare din tot acest timp dă roade în continuare”, declară Marius Suciu, reprezentant Mazda România.

”Eu doar două lucruri vreau să vă spun despre Mazda: este o mașină foarte bună și, în același timp, are o problemă: …  nu vine în service! Din tot ceea ce vindem noi, această mașină are această problemă”, spune Mircea Cirț, președinte & CEO ATP Exodus Group.

ATP Motors le asigură clienților consiliere profesională pentru achiziția de autovehicule noi și rulate, programe de finanțare avantajoase, oferte variate pentru asigurarea autovehiculelor, service integrat – service mecanică, vopsitorie și caroserie în ateliere dotate cu tehnologie ultramodernă și asistate de profesioniști certificați, servicii complete pentru orice tip de autovehicul – ITP, vulcanizare, pachete de service și garanții, vânzări de piese și accesorii.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza