VIDEO: În Arhiepiscopia Clujului se vor trage clopotele în fiecare zi, pentru a opri pandemia de coronavirus

by admin

Sunet de clopot și rugăciuni zilnice. În acest fel încearcă Arhiepiscopia Clujului să oprească răspândirea noului coronavirus. Mitropolitul Andrei Andreicuț a trimis un mesaj preoților și credincioșilor din eparhie, cu câteva sfaturi pentru această perioadă de criză. Aceștia sunt îndemnați să se roage zilnic, în timp ce clopotele bisericilor trebuie trase în fiecare zi, la ora 12.

„ Sfântul Iacov ne spune că „mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16). Iar în cartea lui Iona Îl auzim pe Domnul zicând: „Cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei, cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, și cu un număr mare de dobitoace” (Iona 4, 11).

Ținând seamă de aceste citate scripturistice, de sfatul pe care ni-l dă Părintele Patriarh Daniel spunându-ne că „rugăciunea și fapta bună sunt izvor de putere spirituală pentru a învinge încercările la care suntem supuși, dar și pentru a înainta duhovnicește spre sărbătoarea Sfintelor Paști”, vă îndemnăm ca în actuala situație în care lumea este încercată de epidemia de coronavirus:

1.    La toate bisericile din Arhiepiscopia noastră să se tragă clopotele zilnic la ora 12:00.

2.    Preoții imediat să zică rugăciunile începătoare, la care să adauge rugăciunea specială venită de la Sfânta Patriarhie.

3.    Toți credincioșii, pe la casele lor, să spună rugăciunile începătoare și din Cartea de rugăciuni „Rugăciune la necazuri și supărări”.

4.    Călugării și călugărițele la rugăciunile începătoare să adauge și „Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului”.

5.    Permanența Consiliului Eparhial se constituie în Comitet Eparhial de Urgență care va răspunde eventualelor solicitări ale preoților și credincioșilor. Telefon: 0799 927 821

Rugându-ne bunului Dumnezeu, promovând în spațiul public recomandările autorităților de stat, arătând iubire și solidaritate față de oamenii vârstnici, față de cei aflați în izolare sau în carantină, față de cei aflați în nevoi, nădăjduim să depășim această încercare prin care trecem”, se arată în mesajul Mitropolitului Clujului, Andrei Andreicuț.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza