6 ore. Atât a durat salvarea a patru persoane rănite într-un accident în Muntele Băişorii, în care au fost implicate 3 ATV-uri
A fost nevoie de 6 ore și 59 de persoane pentru găsirea şi recupararea a patru răniţi într-un accident petrecut în Muntele Băişorii, dar şi a două persoane care au scăpat nevătămate şi s-au rătăcit în pădure. Din fericire nimeni nu a avut cu adevărat de suferit, fiind vorba de un exercițiu complex de alarmare și căutare – salvare în care au fost implicate mai multe structuri abilitate pentru răspuns în astfel de situații.
Scenariul este unul foarte veridic. Un accident petrecut în pădure în care ar fi fost implicate trei ATV-uri şi în urma căruia patru persoane au fost grav rănite.
Alte două persoane au scăpat fără răni și au plecat de la locul accidentului să caute semnal telefonic pentru a da alarma. Cei doi suprviețuitori s-au rătăcit, însă, în pădure.
Exercițiul a venit din nevoia de a verifica aspecte privind cooperarea pe timpul situațiilor de urgență între structurile implicate, precum și timpii necesari de răspuns și pentru derularea intervenției în zona montană, mai ales după accidentul aviatic din Munţii Apuseni care a avut loc în 20 ianuarie 2014 şi în care pilotul Adrian Iovan şi Aura Ion, studentă, şi-au pierdut viaţa. În acea situaţie a durat aproape 6 ore doar până când epava avionului şi răniţii au fost localizaţi.
Simularea a început la ora 10.00, iar întreaga acțiune a durat 6 ore. La misiunea de căutare şi salvare au participat 59 de persoane.
La acţiune au particiat Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj, în calitate de organizatori, dar şi ehipaje de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj ”Alexandru Vaida Voevod”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu și Direcția Silvică Cluj.
Recomandari
Post new comment
Comentarii
Citesti titlul si te tuce gandul la avionul prabusit si incompetenta autoritatilor. Incepi sa citesti subtitlul si ... incompetenta jurnalistica! Cum puteti pune in titlu ca si fapt intamplat, cand colo este o abureala de exercitiu? Sunteti adeptii lui dandiaconescuinsuperdirect? Din pacate in romania nu mai exista jurnalism. Tot ce faceti e cancaniada, ti ga nea la, manelism si propagarea inculturii. Din pacate nu exista nici un site de stiri neacaparat de vanatorii de clickuri, de pseudojurnalisti, de nulitati. Ne puteti explica ce fel de stire e aceasta?
Cred ca tocmai asta si este scopul. Este un fapt intamplat, dar cu exercitiu de teren. Si articolul poate ca arata cat de rapid se poate actiona in situatii de urgenta, dar cu ce mijloace exista. Timpul este foarte mare si in acest caz imitand o realitate, dar pus in practica. Toate tarile vestice montane au in serviciu elicoptere care sa actioneze in asemenea situatii. Accesul pe munte este cel mai facil cu elicopterul. Noi nu avem un serviciu dedicat pentru salvari in acest caz. Poate asta se doreste: a fi subliniata (in)capacitatea si nu abureli, cancan, icsetra.