Un naturalist clujean a descoperit în Siberia o specie foarte rară de usturoi. Planta mai poate fi întâlnită doar în Cheile Turzii
O specie protejată de usturoi, întâlnită la nivel european doar în România, la Cheile Turzii, a fost identificată, miercuri, de bio-geograful expediţiei trans-siberiene RO-CRES, Sabin Bădărău, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, pe o grămadă de bălegar, în faţa unei case dintr-un sat din Siberia.
Naturalistul face parte din expediția RO-CRES (Romanian Climate Change Research Expedition Siberia), prima acțiune românească de studiere a efectelor schimbărilor climatice asupra Marii Păduri Boreale, un proiect unic prin complexitatea lui la nivel ştiinţific mondial, organizat în perioada 15 iunie - 15 iulie, de către Centrul de Cercetări Biologice Jibou, în colaborare cu UBB, în Siberia.
Echipa expediţiei a ajuns la Vladivostok, cel mai îndepărtat punct de pe traseu, în 29 iunie, în prezent fiind pe drumul de întoarcere, cu mai mult de 16.000 de kilometri parcurşi, potrivit unui Agerpres.
"Întâmplarea a făcut să oprim lângă o casă destul de modestă, într-un sat undeva la jumătatea distanţei dintre Irkutsk şi Krasnoyarsk, pentru a ne dezmorţi puţin picioarele. În faţa casei era un morman de gunoi, provenit probabil de la curăţarea grajdului de animale.(...). Când mă uit mai bine, pe grămadă observ o plantă cu inflorescenţă galbenă, iar când mă apropiu îmi dau seama, brusc, ce aveam în faţă: era o specie care în Europa se găseşte numai la Cheile Turzii, într-un singur punct. (...) Noi, în România, ne mândrim cu această mega-raritate, prezentă în flora ţării şi a Europei doar la Cheile Turzii, pe stânci calcaroase. Îl şi numin 'usturoiul Cheilor Turzii'. Denumirea sa ştiinţifică este Allium obliquum. Ei bine, în faţa mea, pe grămada de gunoi de grajd era un exemplar din această specie rarisimă în flora Europei şi strict protejată la Cheile Turzii", a relatat clujeanul pentru sursa citată.
Specialistul a precizat că existenţa speciei în zona Siberiei este menţionată în literatura de specialitate și este convins că planta a fost adusă din stepa siberiană odată cu fânul pentru animale, de unde a ajuns în gunoiul de grajd. Pe traseul de până acum al expediţiei au mai fost identificate numeroase alte specii foarte rare în flora României, cum ar fi floarea de colţ, dediţelul de stepă, joltina lui Wolff, crepisul siberian sau pătlagina de turbărie.