Sava Negrean-Brudașcu: ”Când iubești ceva, când iubești pe cineva, îl iubești cu toată ființa ta, mai greu ai putea să explici de ce. Eu sunt ”cetățean de onoare” al Clujului, Clujul este inima și viața mea.
Clujul, nume de bărbat, cum să nu iubești un bărbat frumos, deștept și puternic?! Da, iubesc Clujul în el trăiesc cele mai dragi ființe ale mele de pe pământ! Îi simt pe toți clujenii apropiații mei, frații mei și oriunde mă poartă viața e atât de bine când mă întorc ACASĂ! Clujul este casa mea, my sweet home! Sunt onorată că v-ați gândit și la mine în demersul dumneavoastră, vă doresc succes în tot ceea ce faceți și închei gândul meu în această zi mare pentru neamul meu și pentru țara mea spunând: LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! Doamne, ocrotește-i pe români! AMIN!”
Paul Ciuci, Compact: ”Doresc tuturor clujenilor, de Ziua României, unitate, bună înțelegere și sănătate! Cluj-Napoca va fi întotdeauna în sufletul meu orașul preferat, locul unde mă voi întoarce mereu cu bucurie și plăcere. La mulți ani, Cluj-Napoca! La mulți ani, România!”
Alin Oprea, Talisman: ”IubescClujul pentru că am trăit acolo cei mai frumoși ani ai copilăriei, adolescenței și ai tinereții. Din clasa a III-a m-am mutat în Cluj, iar după doi ani de facultate am plecat la București. În Cluj mi-am petrecut cei mai frumoși ani”.
Flavius Buzilă, trupa Hara: ”#IubescClujul pentru că și-a făcut în mintea mea culcuș cu emoții unice, de neuitat: studenție, prietenie adevărată, iubire!”