Magistrații clujeni, solidari cu marșul de protest al judecătorilor din Polonia

by Cristina Mihaila

Judecătorii și avocații clujeni au ieșit astăzi în stradă în semn de solidaritate cu omologii lor din Polonia, care au anunțat un marș la Varşovia în legătură cu încercările guvernului polonez de a limita independența judecătorilor.

”Vrem să ne exprimăm îngrijorarea privind situația din Polonia. În fața Palatului de Justiție din Cluj sunt acum magistrați, judecători, procurori și avocați care vor să transmită îngrijorarea cu privire la refuzul statului polonez de a respecta independența justiției și legea. Câțiva colegi vor merge mâine la Varșovia pentru a participa la marș, iar noi am decis ă protestăm în fața instanțelor în Cluj, Brașov, București și în alte orașe”, a declarat judecătorul Cristi Danileț.

Potrivit Asociaţiei Judecătorilor din Polonia IUSTITIA, judecătorii polonezi se confruntă cu o campanie sistematică de calomniere din partea Executivului de la Varșovia, care lansează atacuri virulente la adresa oamenilor legii. ”În ultimii doi ani în Polonia, guvernul și legislativul au încercat în mod sistematic să limiteze independența instanțelor și independența judecătorilor. De asemenea, au făcut mult pentru a-și extinde influența asupra funcționării sistemului judiciar.

Decembrie 2019 a adus un set destul de nou de provocări pentru judecătorii din Polonia. Sunt cele mai dificile din întreaga istorie a sistemului judiciar de după 1989. Acestea sunt: ​​intensa activitate a comisiei de disciplină cu privire la judecători, aducând acuzații disciplinare în legătură cu procedura de emitere a unor hotărârii judecătorești sau chiar cu privire la soluția pronunțată, campanie tot mai extinsă de calomniere a judecătorilor, atacuri fără precedent ale reprezentanților Executivului împotriva Președintelui Curții Supreme și a judecătorilor Curții Supreme care se ocupă de problemele legate de punerea în aplicare a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 19 noiembrie 2019, și nu în ultimul rând modificări rapide a Legii privind sistemul instanțelor comune, respectiv Legii Curții Supreme și altor acte. Toate acestea se adaugă unui sistem de presiune care se face asupra sistemului judiciar, nevăzut și de neimaginat în cercul statelor civilizate și ne îndepărtează nemilos de civilizația vest-europeană”, se arată într-o scrisoare dată publicității de magistrații polonezi.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza