UBB se află în plin program româno-american de reformă administrativă. Între teme, pregătirea pentru dezastre

by admin

Din 12 și până în 25 ianuarie, UBB desfășoară (prin Departamentul de Administraţie şi Management Public din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării) un program inovativ de cercetare împreună cu University of Delaware, Biden School of Public Policy and Administration, Statele Unite ale Americii.

Temele pe care le abordează studenţii includ pregătirea pentru dezastre a firmelor şi companiilor, programe de asistenţă pentru persoane vulnerabile pentru a face faţă dezastrelor şi riscurilor naturale, depresia post-partum la femei şi politici publice vizând sănătatea mintală a acestora, rolul doctorilor de familie în combaterea reticenţei părinţilor faţă de vaccinare, delicvenţa juvenilă şi dreptul minorilor închişi de a participa la programe educaţionale etc.

Studenţii români şi americani, organizați în echipe mixte de cercetare, abordează teme de interes pentru administraţiile locale dintr-o perspectivă comparată. Echipele mixte de studenţi au lucrat la stabilirea temelor de cercetare pe parcursul mai multor luni (octombrie-decembrie 2019), au participat la un curs online pe tema implicării universităţii în comunitate şi în procesul de reformă administrativă iar pe perioada şederii în Cluj a studenţilor americani realizează interviuri şi vizite pe teren în legătură cu temele alese. Programul este coordonat de prof. Arno Loessner şi prof. David Karas (Univ. of Delaware) şi prof. Călin Hinţea (Univ. Babeş-Bolyai).

„Toate cercetările se desfăşoară pe baza unei metodologii prestabilite şi care a fost dezvoltată în cadrul programelor anterioare. Filozofia din spatele acestui program se bazează pe conceptul de “engaged university”, concept care surprinde responsabilitatea universităţilor faţă de comunităţile în care operează precum şi rolul acestora în furnizarea şi transferul de bune practici”, subliniaz oficialii UBB.

Miercuri, 22 ianuarie 2020, începând cu ora 13.00, la sediul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, clădirea Topaz (str. Minerilor nr. 185), sala T1, va avea loc prezentarea rapoartelor de cercetare realizate de echipele de studenţi americani şi români.

Programul se află în acest an la cea de a patra ediţie.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza