Un inel la preț de apartament va fi vedeta unui târg de nunți. Cum arată bijuteria

by Cristina Mihaila

Un inel cu diamant este bijuteria pe care și-o dorește orice femeie atunci când este cerută în căsătorie. Pe asta mizează și organizatorii târgului de nunți care va avea loc în perioada 17-19 ianuarie la Cluj-Napoca. Vedeta târgului va fi un inel impresionant atât ca aspect, cât și ca valoare.

Inelul este confecționat din aur alb de 18 K ornamentat cu un diamant Fancy de culoare galbenă de 4.020 carate, claritate VS1, acompaniat de două diamante transparente de 1.170 carate culoare G, claritate VS. Bijuteria cântărește 7,22 grame. Inelul este însoțit de un certificat gemologic GIA (Gemological Institute of America), precizează organizatorii. Prețul este unul pe măsură: 80.200 EUR.


Love & Marriage Expo, târgul dedicat viitoarelor mirese și miri va avea loc în weekend-ul 17-19 ianuarie la Wonderland Cluj Resort, unde cei interesați se vor întâlni cu expozanți de top pentru toate serviciile necesare unei nunți de vis. Până în 16 ianuarie pot fi luate gratuit bilete de pe site-ul loveandmarriage.ro , urmând ca din prima zi a evenimentului biletele să fie disponibile exclusiv la locație, la prețul de 10 lei pe zi.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza