Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și-a deschis la începutul acestui an un magazin propriu, în care vinde produse obținute în propria Stațiune Didactică și Experimentală de la Cojocna. Dacă până acum a comercializat doar produse lactate și de carmangerie, reprezentanții universității au anunțat că, începând cu săptămâna viitoare, vor scoate la vânzare și flori ori plante aromatice.
Începând cu 15 aprilie, doritorii vor putea cumpăra mai multe specii de flori și plante aromatice, produse în serele din campusul universității. Printre speciile comercializate se numără, pentru prima oară, busuioc aclimatizat cu arome speciale de lămâie sau scorțișoară, dar și trei soiuri de mușcate. Un ghiveci cu busuioc și salvie de grădină ori cu plante precum urzicuța sau lobelia se vor vinde cu 2 lei bucata, în timp ce speciile de mușcate se vor vinde cu 4 sau 5 lei ghiveciul. În total, universitatea a pregătit 8.000 de ghivece care își așteaptă cumpărătorii.
Doritorii pot vizita serele USAMV Cluj-Napoca și își pot cumpăra plante în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 8 și 14.